Despre rautate

Poate sunt eu mai sensibil, dar observ multa rautate in jur. Rautate in trafic (sunt injurate femeile, incepatorii, moldovenii – in sudul tarii si bucurestenii – in restul tarii), rautate in politica, rautate in spitale (si aici brusc imi apare in fata imaginea tipica de asistenta sefa), rautate intre galeriile de fotbal, rautate intre taximetristi si conducatori auto, rautate la televizor si pe internet, rautate intre vecinii de bloc, rautate in scoala (intre elevi, intre elevi si profesori), rautate in lumea artistilor, rautate fata de cei care tin la noi etcetera. Nu abordez acest subiect doar pentru ca e Postul Pastelui (sau Postul Mare) si ar trebui sa fim mai buni. Ci o spun din cauza ca, intr-adevar, sunt multi oameni rai in jur.

Multa vreme am crezut ca e din cauza saraciei, tip de rautate care ne-a intrat in sange ca o molima. Acel gen de rautate care isi are cumva originea in perioada comunismului. Rautatea acelui vecin, cu basca si cu sacosa ieftina, caruia ii este ciuda ca, acum, ai reusit sa-ti iei un amarat de Golf la mana a doua. Sau ca ti-ai luat ceva nou in casa, nu neaparat scump. Si pentru asta te va ura toata viata. Ca “iti merge mai bine” – in viziunea lui, desigur. Dar nu, nu e din cauza saraciei. Sau nu numai. E si din cauza lipsei de educatie. Si a comunismului. Toate acestea au dus la modificarea ADN-ului acestei natii.

Lipsa de bani, fapt care a dus la imposibilitatea de a vedea o tara vestica sau, mai bine spus, te-a privat de oportunitatea de a compara real, educatia lipsa sau facuta prost, comunismul care a nivelat categoriile sociale si le-a facut sa jinduiasca dupa 2 batoane de salam in plus (voi ati vazut cati cocalari, eventual si cu ceva carte, sunt in Romania?) ne-a schimbat, multora, ADN-ul. De asta spun: daca peste noapte romanii ar deveni bogati, 80-90% cred ca tot aceeasi acreala ar avea in priviri, in atitudini.

Zambiti. Si fiti mai buni. Ba nu, fiti buni!

Sursa fotografiei: www.adorocinema.com

De ce e atat de greu sa mentii o prietenie?

Terminasem liceul. Cat sa fi avut? 18-19 ani. Ideile pe care le aveam in cap nu le tineam secrete… cei care doreau, puteau afla cu usurinta ce cred. Aceasta atitudine m-a costat. M-a costat atat de mult ca la un moment dat m-am uitat in jur si nu am mai vazut niciun prieten. Pe moment m-a afectat. Dupa ceva vreme mi-a dat seama ca daca nu mai erau langa mine inseamna ca nu fusesera niciodata prieteni cu adevarat (cu sensul de oameni pe care te poti baza inclusiv la greu).

Dupa momentul de mai sus mi-am facut un prieten. Sa fi fost cred ca acum 12 ani. Cu timpul am creat o relatie foarte frumoasa. Dupa vreo 4-5 ani, el a trebuit sa plece in afara tarii si timp de vreo 4 ani nu ne-am vazut si aproape ca nici nu am vorbit (Facebook-ul nu era atat de dezvoltat, de sunat era mai scump etc.). Partea faina este ca atunci cand ne-am revazut (s-a intors el in tara vreo luna) mi-am/ne-am dat seama ca nu s-a schimbat nimic intre noi si ca ne putem spune orice, la fel ca inainte. Si mi-am dat seama ce inseamna de fapt prietenia.

Nu inteleg de ce nu sunt mai multi oameni de acest gen… Oameni care, desi nu comunici cu ei ani de zile si nici nu ii mai vezi (deloc), raman la fel. Scriu asta pentru ca in ultima vreme dau din ce in ce mai des peste prosti… sau oameni rai. Deci, in niciun caz, cum ar trebui sa fie prietenii (multi considera ca un prieten este rau daca spune adevarul, dar cred ca este rau doar daca iti spune ceva cu scopul de a-ti face rau).

P.S. Uite de aia incep sa-mi placa din ce in ce mai mult animalele.

tiger_and_boy_friendship_

 

Sursa fotografiei: google.com