Despre ce inseamna majoritatea la alegeri

Vad tot timpul in Statele Unite, dar si in Romania, situatia asta: presedintele tarii e ales de putin peste 50% dintre alegatori. 50,5%, 51,7% sau, mai rar, aproape 55%. Oricum ar fi, diferenta intre cei doi “finalisti” nu e mare. In situatia asta stau si ma intreb ce inseamna castigator. E vorba de cateva sute de mii sau chiar zeci de mii de voturi (la nivelul unei tari!). Practic, sunt votantii care stabilesc soarta/viitorul unei tari. Mi se pare mie sau diferenta care face majoritatea e de fapt o minoritate chiar infima? Poti spune cu adevarat ca tu esti mai bun daca diferenta dintre tine si numarul 2 e de fapt de 20.000 de voturi? Esti cu adevarat mai bun decat celalalt? Nu cumva sunt doua Romanii, doua Americi, despartite de o fasie extrem de ingusta? O carioca, un marker care traseaza un hat mai gros in dreptul unuia dintre cei doi… Nu cumva acest aspect este unul din marile minusuri al democratiei?

Tu, presedintele ales, vei conduce practic doua tari. Tara care te-a votat pe tine si tara care nu te vrea ca presedinte. Cele doua sunt sensibil egale. Asadar, tu ca presedinte, ca partid, ca organism castigator (pentru a nu vorbi doar despre alegerile prezidentiale), nu ar trebui sa tii cont ca o jumatate de tara te vrea si cealalta nu? Poti tu ca entitate sa te rupi, sa te imparti in doua si sa intelegi ambele tabere si sa conduci pe masura acel organism/entitate cu 2 capete? Ce ar trebui sa faca cealalta jumatate, cea care nu a reusit sa-si impuna preferatul? Este clar ca acei oameni nu vor fi reprezentati cum ar fi dorit de noul presedinte… pentru ca nu impartasesc aceleasi valori, aceeasi credinta. Nu inseamna intotdeauna ca e rau, dar nu e ceea ce au dorit acei oameni, nu e “demos” si “kratos” (puterea/vointa poporului)… ca si cand cei infranti nu ar face parte din popor.

Ce inseamna de fapt “majoritate” cand vorbim despre astfel de alegeri? Este 50%+1 cu adevarat castigator (regula de baza in alegerile democratice)? Poate conta atat de mult vointa a 2 oameni? E oare de ajuns 50%+1 in dauna lui 50%-1?

Despre bun simt

Pentru mine, cel mai bun argument pentru faptul ca Iohannis are bun simt au fost doua momente intamplate in 2009. Mai precis la alegerile prezidentiale. Atunci au fost 2 faze elocvente care s-au intamplat pe parcursul a cateva zile.

Prima a fost scena de mai jos (de-abia am gasit videoclipul), scena in care “doamna” Geoana se dadea cu ruj in public, in direct la TV… Incercati sa va puneti in locul lui Iohannis. Voi ce-ati fi facut (stiind ca va vede o tara intreaga)? Te cam iau durerile de cap, nu-i asa? Se petrecea cu cateva zile inainte de turul al II-lea al alegerilor prezidentiale.


Cea de-a doua faza a fost in ziua de luni, 7 decembrie 2009, fix dupa momentul “Mihaela, d’agostea mea”. Luni, tot PSD+Becali+Vadim++++ toti care mai erau impotriva lui Basescu se luptau cu voturile din diaspora. C-o fi, c-o pati, sa contestam. Pe scurt, vorba romanului, tiganeli. La prima ora a diminetii, Klaus Iohannis, atunci primar al Sibiului si propunerea PSD si PNL pentru functia de premier, anunta ca se intoarce acasa si renunta la tergiversarile atat de specifice clasei politice romanesti. De mentionat faptul ca la acea ora Curtea Constitutionala nu se pronuntase asupra rezultatului alegerilor din turul al II-lea. A plecat la Sibiu si nici nu a mai facut comentarii pe marginea subiectului, cum fac de regula politicienii nostri.

De asta nu m-a mirat campanie deloc “spumoasa” a lui Klaus Iohannis. Asa este el. Cu bun simt.

P.S. Porneste (si cred ca este constient de asta) cu o mare incredere din partea romanilor. Sper sa nu ne dezamageasca. Ca si-asa nu mai suntem multi prin tara…

Prietenia in politica romaneasca

In politica romaneasca nu exista dusmanii. A, or fi vreo 2 nebuni prin Negresti, Slatina sau Dej, dar, din ce vad eu, in “politica mare”, politica de la Bucuresti (zis si Capitala), nu exista dusmani. Nu am vazut, decat cu mici exceptii (si atunci erau vendete personale, nu aveau treaba cu politica), dusmanii (constructive) in politica de la noi. Injuraturi exista, nu spun ca nu exista. Dar daca-l injur pe unul, nu inseamna ca imi pasa de el, ca e adversarul meu real, ca suntem dusmani (doctrinar sau altfel). Totul e o “ploaie acida” de 5 minute dupa care, cand sunt in Parlament si trebuie sa mai dea o lege pentru ei, redevin prieteni. De asta se si incuscresc intre ei.

La ideea asta m-am gandit cand am aflat ce vrea sa-i faca Ponta lui Basescu. Cum, nu stii? Daca nu ai avut acces la vreun mijloc de (dez)informare in masa in ultimii 10 ani, iti spun ca cei doi sunt dusmani de moarte. Daaa, se urasc de nu mai pot. Ce mai, e ura puternica. Da… se urasc atat de tare ca Ponta (nici nu stiti ce pierdeti :)!), ei, bine, Ponta, vrea sa-l lase pe Basescu… fara casa de protocol. Aoleu, serios? Asta da razbunare.

Totul e de fatada, pentru prosti, pentru TV. Dupa ce pleaca din studio, fura fac afaceri impreuna. Se cearta si dupa aia merg impreuna la bere. Sau la curve.

Monica Macovei si politica

A venit timpul sa inaugurez o noua rubrica (mai ales ca suntem in plina campanie electorala): cea de politica. Prima postare va fi despre Monica Macovei, un om extrem de popular… pe Facebook. Ma tot uitam (vrei, nu vrei, tot vezi pe net) la principalele mesaje pe care le transmite femeia. Adica ideea asta de om justitiar… de Terminator care se lupta cu mafiotii, mai ales din politica (parca mai era unul care se lupta cu mafia). Bai, nene, dar tu nu cumva vii tot din politica? A, esti de 3 zile “independenta” si acum gura nu-ti mai miroase a usturoi? Nu poti sa-mi spui ca tu esti un ingeras, iar baietii chemati si astazi la DNA nu ti-au fost pana mai ieri colegi sau chiar prieteni.

Nota! Sa fie clar: nu ii contest meritele profesionale. Acum vorbesc doar de latura politica a Monicai Macovei.

A doua chestie care m-a deranjat e faza cu DNA. Ca, vai, eu am creat DNA, DNA baga mafiotii la zdup, prin urmare (logic!), eu bag mafiotii la zdup. Silogismul (cine a fost atent intr-a 9-a :D) e insa incorect. Nici macar in campanie electorala. Ce ma deranjeaza la constructia asta este una singura: poate sa-mi spuna tanti MM ca, daca nu era un domn…. sa-i spunem asa… random… Traian Basescu (cu care cica acum doamna e certata), mai putea sa faca ea un DNA cu adevarat justitiar? Sincer? Fara sa ai un spate puternic, fara sa ai oameni cu cojones (la figurat), poti tu sa reformezi sistemul (mai ales cel justitiar) de unul singur? Cam’on… Femeia-Rambo nu m-a convins.