“Eu cred in Dumnezeul meu”

Putem spune ca religia crestina a aparut in urma cu 2 milenii, odata cu Iisus Hristos. El a fost cel care ne-a invatat si prima rugaciune catre Tatal, rugaciune mentionata in Biblie. Tot acolo sunt precizate si cele 10 porunci, care sintetizeaza credinta crestina. In 1054 are Marea Schisma, crestinii impartindu-se in catolici si ortodocsi. Ulterior, din catolicism s-au mai desprins si alte ramuri (baptism, calvinism, zwinglianism etcetera, ajungandu-se si la ceea ce numim astazi secte), fiecare renuntand la unele lucruri din dogma, ritual etc. Pentru a face credinta respectiva mai atractiva.
DSCN9152

In ziua de astazi, observ ca cea mai multa lume… crede in Dumnezeu. Nu mai crede in Iisus Hristos, in sfinti sau orice alta forma/entitate de acest gen. Nu, doar in Dumnezeu. Aud extrem de des: “Eu nu cred in biserici, nu cred in popi. Sa nu ma streseze cu chestiile lor. Dar cred in Dumnezeu… Dumnezeul meu”. Fiecare are “Dumnezeul sau”. Acesta insa se modifica in functie de interesul, slabiciunea fiecaruia… Am mintit un pic, nu-i nimic pentru ca Dumnezeu ma iarta. Am inselat, asta este, parca altii n-o fac? Nu ma duc la biserica, dar sunt foarte crestin. Pardon, ma duc 10 minute la Inviere si la nunti (cand e musai sa ma duc si la “religioasa”). Eventual sunt crestin si la recensamant. In rest, injur, bat, insel, mint etc. Dar e ok. Dumnezeul meu ma iubeste asa cum sunt. Pentru ca El e doar iubire. E Iubirea suprema, de aceea ma iubeste asa cum sunt. Asta pentru ca “Dumnezeul meu” este de fapt propria persoana. Eu ma iert. Eu imi dau voie sa fac ce vreau. Gradul de libertate oferit de “Dumnezeu” este foarte larg. Pentru ca suntem indulgenti cu noi insine.

Ce sens are sa ne numim crestini daca nu respectam nimic din ce inseamna crestinism? De ce mai insistam cu “prostiile astea”? Cui ajuta sa mintim si sa ne mintim ca de fapt suntem crestini si in fapt, nu doar prin botez? Oare sa fie parerea celorlalti? Eu nu sunt pentru o biserica mare (cum incearca sa faca acum catolicii) cu orice pret. De aceea sunt pentru o biserica mica, dar reala. Oamenii sa se comporte ca adevarati crestini (de la preoti pana la enoriasi). Chiar daca ar insemna sa ramanem (numeric) la nivelul unei secte.

 

Sursa fotografiei: Shirley Goodness and Mayhem

De ce e atat de greu sa mentii o prietenie?

Terminasem liceul. Cat sa fi avut? 18-19 ani. Ideile pe care le aveam in cap nu le tineam secrete… cei care doreau, puteau afla cu usurinta ce cred. Aceasta atitudine m-a costat. M-a costat atat de mult ca la un moment dat m-am uitat in jur si nu am mai vazut niciun prieten. Pe moment m-a afectat. Dupa ceva vreme mi-a dat seama ca daca nu mai erau langa mine inseamna ca nu fusesera niciodata prieteni cu adevarat (cu sensul de oameni pe care te poti baza inclusiv la greu).

Dupa momentul de mai sus mi-am facut un prieten. Sa fi fost cred ca acum 12 ani. Cu timpul am creat o relatie foarte frumoasa. Dupa vreo 4-5 ani, el a trebuit sa plece in afara tarii si timp de vreo 4 ani nu ne-am vazut si aproape ca nici nu am vorbit (Facebook-ul nu era atat de dezvoltat, de sunat era mai scump etc.). Partea faina este ca atunci cand ne-am revazut (s-a intors el in tara vreo luna) mi-am/ne-am dat seama ca nu s-a schimbat nimic intre noi si ca ne putem spune orice, la fel ca inainte. Si mi-am dat seama ce inseamna de fapt prietenia.

Nu inteleg de ce nu sunt mai multi oameni de acest gen… Oameni care, desi nu comunici cu ei ani de zile si nici nu ii mai vezi (deloc), raman la fel. Scriu asta pentru ca in ultima vreme dau din ce in ce mai des peste prosti… sau oameni rai. Deci, in niciun caz, cum ar trebui sa fie prietenii (multi considera ca un prieten este rau daca spune adevarul, dar cred ca este rau doar daca iti spune ceva cu scopul de a-ti face rau).

P.S. Uite de aia incep sa-mi placa din ce in ce mai mult animalele.

tiger_and_boy_friendship_

 

Sursa fotografiei: google.com

Fani peste noapte

Oamenii au tendinta de a tine cu cel mai bun. E cumva firesc. E… facil. Cu cine tii? Cu Real, Barcelona, Steaua… In urma cu cativa ani o groaza de fani mai tineri ai fotbalului din Romania nici nu stiau cati jucatori trebuie sa fie pe teren ca stiau deja ca “trebuie” sa tina cu Steaua. Imi aduc aminte textele de pe Times New Roman.

Sa fie clar, chiar cred ca Simona este si va ramane un mare jucator. Am mai scris despre asta. Dar, daca intrai aseara (chiar si astazi pe Facebook) nu puteai sa nu vezi osanalele la adresa Simonei doar pentru ca asa e cool, asa e moda. “Toti spun ca e un jucator excelent, hai sa spun si eu”. Acum 2 zile nu ii interesa cine este, nici acum nu stiu exact ce turneu a castigat (cred ca 80-90% sunt in situatia asta)… “Daca o mai castiga ceva o sa mai scriu ca e buna, ca a mai castigat si Indian Wells”.

Mii de oameni au devenit “specialisti” sau cel putin “fani” ai tenisului peste noapte. Daca maine hocheiul pe iarba devine popular sute si sute de compatrioti vor fi “fani” ai hocheiului pe iarba. (Apropo, chiar exista: Federatia Romana de Hochei pe Iarba). Oare cati din fanii peste noapte ai tenisului/Simonei stiau de aceasta mare si recenta realizare a Alexandrei Dulgheru? E usor sa tii cu cel mai bun. E facil. E mai greu sa tii cu cei de pe locul 2. E mai greu sa spui acum (cand chiar are mare nevoie) ca esti mare fan al Alexandrei Dulgheru, de exemplu (locul 72 WTA), sau al Monicai Niculescu (locul 70 in acelasi top). Hai sa mai renuntam un pic la stilul acesta “eu tin doar cu Halep, ca ea e pe val”.