Cat de grea e integrarea in… normalitate?

Cine a vazut documentarele lui Adelin Petrisor despre viata in Coreea de Nord si cel despre baiatul care si-a turnat mama care incerca sa evadeze, nu poate sa nu isi faca o parere despre regimul nord-coreean si, poate, despre cum ar fi aratat Romania daca nu ieseam din comunism. Sigur, sunt si alte filme pe aceeasi tema, 10 zile in Coreea de Nord si Secretul Coreei de Nord (filmat cu camera ascunsa) fiind doar doua dintre ele.

Desi marile puteri nu prea vor sa se implice in aceasta problema (ce inseamna sa nu ai petrol :D), sa spunem totusi ca, intern si/sau extern, coreenii vor reusi sa scape de ciuma care ii conduce acum si va veni un regim cat de cat mai ok. Eu cred ca atunci va fi o alta mare problema. Multi vor avea traume/drame. Cum va fi sa te trezesti din minciuna in libertate si in adevar? Cum va fi sa te trezesti dupa ce toata viata ai stiut ca tu esti natiunea cea mai buna din lume, ca americanii/occidentalii sunt rai, ca trebuie sa il iubesti neconditionat pe conducatorul suprem, ca el iti da paine, casa sau iti permite sa traiesti? Cum va fi sa vezi ca ai facut parte dintre putinele natii care nu a avut vreodata televizor, internet sau nici macar radio? Totul peste noapte.

Ne vom trezi cu 25 milioane de oameni care au trait toata viata ca in secolul al XVIII-lea (cu mici diferente). Ce faci cu ei? Se pot adapta ei la atatea schimbari peste noapte? Vor simti din nou nevoia de un “tatuc”? Vor regreta regimul Kim Jong-un? Vor dori sa emigreze toti in alte tari, doar pentru a fi siguri ca nu se vor mai intoarce in suferinta de acolo? Cu ce vor trai (ca economie productiva, competitiva, nu au)? Tot din ajutoarele rusesti si chinezesti? Ce faci cu cele 200.000 de persoane care au locuit toata viata in lagar? Cum recuperezi diferentele culturale? Cum vor reactiona cand cineva le va spune “stiti, tot ce-ati invatat pana acum nu are legatura cu realitatea, istoria pe care o stiti nu e reala”? Pana la urma, va mai fi posibila integrarea lor in… normalitate?