10 motive pentru care imi place Dacian Ciolos

De ce imi place de Ciolos ca om de stat? Sunt mai multe motive. [Nu stiu prea bine ce a facut cat a fost comisar european, dar cu siguranta nu am auzit (si ma consider a fi destul de informat) sa fi fost implicat in vreun scandal (vezi cazul lui Adrian Severin)].

Sa le luam pe rand:
1. A aplicat LEGEA in cazul Antena 3. A se vedea reactia lui Iohannis (aka omul care fie si macar teoretic ar trebuie sa vegheze la aplicarea legii si sa respecte deciziile instantei) pe aceeasi tema. Aici despre modul in care a actionat Iohannis si aici declaratia lui Ciolos.
2. Desi putea sa se comporte ca un comisar FMI (pozitia poate l-ar fi obligat sa aiba o atitudine de ghiocel), a stat cu ciudatul asta sa ii explice, cu rabdare, cum sta treaba cu imigrantii.
3. Desi erau spirite extrem de infierbantate, a stat de vorba si cu fanii lui Vlad Alexandrescu. In plus, omul l-a dat afara pe Alexandrescu, desi fostul ministru avea multi sustinatori. Deci are curaj.
4. Modul corect in care s-a comportat (ca sef de Guvern) la alegerile locale. Daca era Ponta, Dragnea, Blaga sau altul premier credeti ca ar fi fost la fel campania? Stiti la ce ma refer.
5. Incurajeaza simtul civic (prin actiuni la propriu), aceasta rara avis la romani.
6. Pentru ca sta la semafor. Ca un om normal… ca un sef normal. Nu trece cu masina cu girofar ca un nesimtit.
7. Pentru ca nu a plecat în concediu… spre deosebire de Iohannis care sta numai in concediu. Tara sufera, tati, nu o freci prin concedii lunare, eventual in Miami… si, eventual, pe bani publici.
8. Pentru ca a inteles mesajul popular in cazul imigrantilor si nu ii este frica sa raspunda FERM cancelarului austriac.
10. Pentru ca e activ pe Facebook si tine cont de reclamatiile online. Uneori mai si raspunde.
Or mai fi si altele.
P.S. Si nu mi-o bagati pe aia ca e urat. Vreti fotomodele sau oameni care sa va conduca cum trebuie?
P.S.2. In text m-am referit doar la Dacian Ciolos, nu la toti membrii Guvernului. Executivul poate fi imbunatatit.

Sursa fotografiei: www.facebook.com/dacianciolos

Cu rusii sau cu romanii?

Cand eram mic am auzit deseori fraza “basarabenii sunt tradatori”, cu referire la experientele din cel de-al doilea razboi mondial. Acum vreo 4 ani am ajuns in inima Basarabiei si, la o discutie cu un tip tanar (din Moldova “lor”), dar destept, i-am spus chestia asta. Si imi raspunde: “si la noi s-a spus la fel despre romani”. Si cred ca poate chestia asta, de multe ori nemarturisita, a facut ca cei de o parte si de cealalta a Prutului sa nu aiba totala incredere in “ceilalti” si, poate de asta, imediat dupa Revolutie, nu ne-am unit. Atunci, in anii ’90, cred era cel mai bun (singurul?) moment cand puteam face asta…

Imi vine des in minte discutia de atunci. Mai ales cand se pune problema despre basarabeni. Intr-o alta discutie, recenta, ma gandeam despre ce ofera Romania pentru a-i atrage pe basarabeni, pentru a (re)deveni romani. A existat vreodata un plan (exceptand poate niste maruntis dat de Romania in ultimii ani) de a-i atrage spre noi? Sau i-am lasat undeva deoparte, ca pe o ruda bolnava, pe care nu prea vrem sa o vizitam sau, daca o vizitam, o facem doar din obligatie morala?

Sa ne punem in pielea unui basarabean. Mai toti stiu atat rusa, cat si romana. In acest caz el are doua variante: cu rusii sau cu romanii (/Europa), nu? Economic nu cred ca are sens sa spunem ce e mai simplu de ales. Rusii ii pot oferi gaz metan si energie electrica (la discretie). Romanii… mai usor cu pianul pe scari. Bun. Atunci nu ramane decat un singur element major, cel cultural. Cel mai simplu de cucerit cultural o tara e prin TV. Lumea zilelor noastre nu prea mai citeste carti, iar de facut filme serioase ai nevoie de bugete pe masura. Plus ca cine mai face filme serioase in ziua de azi? Si nu ma refer doar la Romania. Deci ramane doar televizorul. In primul rand ca mai toate posturile din Republica sunt in rusa. In plus, cele rusesti sunt dublate. Daca vreau sa stau in pat si sa ascult ceva inainte sa adorm sau daca ii prepar ceva copilului nu pot/vreau sa fiu atent si la subtitrare. Atunci dau pe un post care imi ofera facilitatea aceasta. Mai mult, emisiunile rusesti sunt mult mai ok, unele chiar educative. Umorul e umor. Filmarile sunt profesioniste, iar calitatea imaginii se ridica la un nivel inalt.

De la romani ce vine? Balacareala politicienilor, filme cu Van Damme, Maruta, Inima de tiganca, Capatos si Stirile de la ora 5.00.

Daca ati fi in locul unui basarabean, voi ce-ati alege: Rusia sau Romania?\

Cat de grea e integrarea in… normalitate?

Cine a vazut documentarele lui Adelin Petrisor despre viata in Coreea de Nord si cel despre baiatul care si-a turnat mama care incerca sa evadeze, nu poate sa nu isi faca o parere despre regimul nord-coreean si, poate, despre cum ar fi aratat Romania daca nu ieseam din comunism. Sigur, sunt si alte filme pe aceeasi tema, 10 zile in Coreea de Nord si Secretul Coreei de Nord (filmat cu camera ascunsa) fiind doar doua dintre ele.

Desi marile puteri nu prea vor sa se implice in aceasta problema (ce inseamna sa nu ai petrol :D), sa spunem totusi ca, intern si/sau extern, coreenii vor reusi sa scape de ciuma care ii conduce acum si va veni un regim cat de cat mai ok. Eu cred ca atunci va fi o alta mare problema. Multi vor avea traume/drame. Cum va fi sa te trezesti din minciuna in libertate si in adevar? Cum va fi sa te trezesti dupa ce toata viata ai stiut ca tu esti natiunea cea mai buna din lume, ca americanii/occidentalii sunt rai, ca trebuie sa il iubesti neconditionat pe conducatorul suprem, ca el iti da paine, casa sau iti permite sa traiesti? Cum va fi sa vezi ca ai facut parte dintre putinele natii care nu a avut vreodata televizor, internet sau nici macar radio? Totul peste noapte.

Ne vom trezi cu 25 milioane de oameni care au trait toata viata ca in secolul al XVIII-lea (cu mici diferente). Ce faci cu ei? Se pot adapta ei la atatea schimbari peste noapte? Vor simti din nou nevoia de un “tatuc”? Vor regreta regimul Kim Jong-un? Vor dori sa emigreze toti in alte tari, doar pentru a fi siguri ca nu se vor mai intoarce in suferinta de acolo? Cu ce vor trai (ca economie productiva, competitiva, nu au)? Tot din ajutoarele rusesti si chinezesti? Ce faci cu cele 200.000 de persoane care au locuit toata viata in lagar? Cum recuperezi diferentele culturale? Cum vor reactiona cand cineva le va spune “stiti, tot ce-ati invatat pana acum nu are legatura cu realitatea, istoria pe care o stiti nu e reala”? Pana la urma, va mai fi posibila integrarea lor in… normalitate?

Despre democratie si respectarea ei

Ce inseamna democratia? Nu retin exact expresia, dar, din ce-mi amintesc, suna cam asa: in democratie poti face absolut tot ce vrei, pana la limita jignirii/ofensarii/atacului asupra celorlalti. In patratelul tau poti face ce vrei, totul este sa nu ranesti pe nimeni (in niciun fel).

Am vazut recent o stire despre protestele din mai multe state musulmane cu privire la recidiva celor de la Charlie Hebdo (care chiar nu prea mai au scuza ca o fac neintentionat). Nu ca le-as tine partea protestatarilor, mai ales ca au depasit limitele democratiei, ale bunului simt etcetera, DAR (citat din Hotnews.ro): <<In noiembrie 2011 sediul parizian al publicatiei satirice Charlie Hebdo, care publicase o editie dedicata legii islamice sharia, cu “Mahomed redactor sef”, a fost distrus dupa ce a fost atacat cu cocktailuri molotov, iar site-ul saptamanalului sau a fost piratat. Ulterior, in septembrie 2012, Charlie Hebdo a publicat noi caricaturi cu profetul Mahomed “in pozitii indraznete”. Ca urmare, directorul publicatiei a anuntat ca site-ul a fost “blocat deoarece a fost piratat”>>. Mai mult, amenintarile erau atat de serioase ca politia din Paris a stabilit ca doi membri ai sai sa pazeasca cladirea unde activa Charlie Hebdo. De altfel, amenintarile nu erau de ieri, de azi. Nu stiu daca ati vazut macar o parte din caricaturi, dar ele aratau cam asa.

Adica tu, teoretic destept (nu?), stii ca baietii au probleme cu stapanirea de sine (anger management)… si, ce faci? Nu numai ca nu te opresti, dar ii mai si provoci, publicand alte “caricaturi” jignitoare cu cel pe care ei il venereaza? De… ce? Pentru a fi toata treaba buna, Charlie Hebdo tocmai si-a suplimentat tirajul pentru acest numar, de la 3 la 5 milioane de exemplare! (Hei, cine a spus ca de pe urma mortilor nu poti scoate bani?). Citat Agerpres: “Revista satirica anuntase pentru miercuri un tiraj de 3 milioane de exemplare (fata de cele 60.000 in mod obisnuit!!! – nota mea), care trebuiau sa fie difuzate in mai mult de douazeci de tari, in cinci limbi diferite”. Adica scandalul sa fie cu adevarat international.

Uite de aia cred ca in spatele acestor provocari si riposte se ascund mai multe decat se spun la tv, mai multe decat stim noi, marea majoritate. Si de aceea nu ar trebui sa luam de bun tot ce ni se ofera “pe tava” si sa ne formeze altii opinia.

UPDATE: Tirajul revistei a fost suplimentat din nou si a ajuns la 7 milioane de exemplare!

 

P.S. La final niste lucruri amuzante, dar din care avem ce invata (inclusiv referitor la recentele evenimente):

Despre ce inseamna majoritatea la alegeri

Vad tot timpul in Statele Unite, dar si in Romania, situatia asta: presedintele tarii e ales de putin peste 50% dintre alegatori. 50,5%, 51,7% sau, mai rar, aproape 55%. Oricum ar fi, diferenta intre cei doi “finalisti” nu e mare. In situatia asta stau si ma intreb ce inseamna castigator. E vorba de cateva sute de mii sau chiar zeci de mii de voturi (la nivelul unei tari!). Practic, sunt votantii care stabilesc soarta/viitorul unei tari. Mi se pare mie sau diferenta care face majoritatea e de fapt o minoritate chiar infima? Poti spune cu adevarat ca tu esti mai bun daca diferenta dintre tine si numarul 2 e de fapt de 20.000 de voturi? Esti cu adevarat mai bun decat celalalt? Nu cumva sunt doua Romanii, doua Americi, despartite de o fasie extrem de ingusta? O carioca, un marker care traseaza un hat mai gros in dreptul unuia dintre cei doi… Nu cumva acest aspect este unul din marile minusuri al democratiei?

Tu, presedintele ales, vei conduce practic doua tari. Tara care te-a votat pe tine si tara care nu te vrea ca presedinte. Cele doua sunt sensibil egale. Asadar, tu ca presedinte, ca partid, ca organism castigator (pentru a nu vorbi doar despre alegerile prezidentiale), nu ar trebui sa tii cont ca o jumatate de tara te vrea si cealalta nu? Poti tu ca entitate sa te rupi, sa te imparti in doua si sa intelegi ambele tabere si sa conduci pe masura acel organism/entitate cu 2 capete? Ce ar trebui sa faca cealalta jumatate, cea care nu a reusit sa-si impuna preferatul? Este clar ca acei oameni nu vor fi reprezentati cum ar fi dorit de noul presedinte… pentru ca nu impartasesc aceleasi valori, aceeasi credinta. Nu inseamna intotdeauna ca e rau, dar nu e ceea ce au dorit acei oameni, nu e “demos” si “kratos” (puterea/vointa poporului)… ca si cand cei infranti nu ar face parte din popor.

Ce inseamna de fapt “majoritate” cand vorbim despre astfel de alegeri? Este 50%+1 cu adevarat castigator (regula de baza in alegerile democratice)? Poate conta atat de mult vointa a 2 oameni? E oare de ajuns 50%+1 in dauna lui 50%-1?