Despre mersul la psiholog

Nu-i usor sa mergi la psiholog. Nu-i usor sa recunosti ca ai fost la psiholog.

Eu am mers ca trecusem printr-un soc emotional, sufeream. O prietena mi-a zis ca o tanti psiholog a ajutat-o pe fiica ei (care trecuse prin niste traume) si n-ar strica sa merg si eu.

M-am dus asa… cu morcovu’n cur cum se duce tot romanul prost… omul care nu stie despre ce e vorba. Marturisesc ca aveam o mare indoiala. Nu mare… uriasa! In plus, cabinetul era departe de casa (baga-mi-as, pe langa taxa la psiholog, mai dau bani si pe taxi 🙂 ). Cred ca era si o luna de iarna sau ceva de genul asta (oricum, era frig)… Ce mai… aveam un chef nebun.

Am intrat. M-a tinut vreo ora jumate (cam atat dura o sedinta), timp in care am vorbit. Puii mei, dau bani si tu ma tii de vorba? Fara sa simt nimic, fara sa-mi spui nimic? A doua oara la fel. Discutam, bla-bla… Bai, nu e ok. Mi-am zis: “imi bag picioarele, mai vin de vreo 2 ori si daca tot vad nimic… gata”. A treia oara s-a intamplat ceva. Nu stiu ce. M-a intrebat o chestie (simpla). Ceva de genul: “Afara ploua”… “Si tu ce parere ai despre asta?”… Bai, si mi-a picat fisa… Nu stiu daca a fost talentul ei sa puna intrebarea atunci/asa sau pur si simplu a aruncat-o si in capul meu s-au legat niste fire… DAR, s-a intamplat… am inteles de ce venisem de 3 ori la psiholog. Si, in general, de ce e bine sa mergem la psiholog. Ulterior, am mai fost si am aflat niste lucruri interesante despre mine. De exemplu ca anumite experiente din urma cu un deceniu imi influentau deciziile din prezent. Sau de la ce mi se trage o anumita frustrare etc.

Nu am fost de multe ori la psiholog. Si, fiind o fire extrem de incapatanata, nici nu m-am schimbat foarte mult. Dar, experienta m-a ajutat sa ma inteleg mai bine, sa-mi inteleg minusurile, frustrarile… si cum sa “relationez” cu ele.
Cred ca nu ar strica ca fiecare din noi sa mearga macar 5-6 sedinte la un psiholog.

P.S. Tot la psiholog am aflat ca americanii (gen sefi de corporatii si nu numai) merg des la psiholog pentru a-si maximiza sansele la un examen, o afacere etc. La noi inca e o rusine sa mergi la psiholog.

Cateva cuvinte despre prietenie

Citisem undeva ca nu poti avea mai mult de 4-5 prieteni. Sigur, ei se pot schimba, dar prieteni adevarati, pentru care sa ai timp, nu pot fi mai multi. La inceput m-am revoltat (in sine) si am zis ca e un nou studiu al unor cercetatori britanici. Dar viata a dat dreptate statisticii. Si, daca la inceput mi se parea ca am 20 de prieteni, neglijarea lor (din oricare motiv) a dus la pierderea unora dintre ei, la distrugerea unor legaturi. Sigur, veti spune ca daca nu mai suntem prieteni acum atunci nu am fost niciodata prieteni. Dar nu e chiar asa. Cred ca e cumva firesc sa nu mai fi prieten cu cineva daca tu vrei sa petreceti timpul impreuna, iar el nu are timp pentru tine. NICIODATA.

Viata ne indeparteaza. Suntem prea stresati si nu mai avem chef sa iesim, nu mai avem timp pentru prieteni din cauza multiplelor lucruri care ni se intampla, a diverselor obligatii: relatiile (fie tipul de relatie in care ea/el te obliga sa ramai acasa – santaj sentimental, fie tipul de relatie in care chiar vrei sa ramai cu persoana iubita), bolile, lipsa banilor, plecarile din oras, faptul ca oamenii se mai schimba (in rau), plictiseala etc. Sigur, majoritatea motivelor erau si pana acum, dar parca azi le simtim altfel.

Uneori ajungi chiar intr-un moment in care te trezesti fara prieteni. Eu am trait sentimentul acesta de mai multe ori. Si stai si te intrebi: unde au disparut cu totii? Chiar asa: unde sunt prietenii de altadata? Or fi si kkturile astea gen Facebook (care ne dezumanizeaza), dar nu cred ca asta e problema. E ceva mai profund, la nivel de tara si chiar de societate. Lumea e mai solitara, mai salbatica (faceti o comparatie intre modul in care se comporta copiii din ziua de azi cu modul in care va comportati voi cand erati copii), mai alienata.

Poate din acest motiv vad (tot mai) multi oameni singuri. Oameni fara rude, oameni fara prieteni, oameni singuri intr-un cuplu si lista poate continua. Si cand spun prieteni nu ma refer la prieteni de-o bere sau de iesit la un concert, ci la cei pe care poti sa te bazezi cand ti-e greu. TIE, nu lor. Cred ca am devenit cu totii mai egoisti. Aici e de fapt problema. Vrem totul doar pentru noi. Cum ne place noua. Doar cat ne convine.

N-ar strica sa mai reflectam asupra acestor lucruri. Macar din cand in cand.

Consumerism Fight Club

Cum sa-ti invingi frica de inaltime

Da, mi-e frica de inaltime si de apa… In sensul ca pot sa inot sau sa merg pe o pasarela, dar nu pot pentru ca sa sar de la o inaltime de 2 metri intr-un bazin cu apa… Nu stiu. E o frica pe care o am din copilarie cand ai mei au incercat sa ma invete sa inot (plus probabil combinata cu acrofobia – frica de inaltime)? Apa era mica, dar cred ca frica mi-a ramas intiparita in creier pana azi si… am anumite retineri la sarit in apa… Probabil am si la bungee jumping. Poate si la alte capitole…

Felix Baumgarten

O fotografie care imi place foarte mult: Felix Baumgartner, pregatindu-se sa sara de la 39.045 de metri inaltime (Sursa foto: Extrem tech)

DAR 🙂

ciudat este ca mereu am vrut sa fiu aviator. Gen Top Gun. Poate pentru ca seman un pic cu Tom Cruise (imi plac glumele mele 🙂 ). M-a atras cerul, spatiul. Imi plac filmele gen Aliens, Gravity etc. Ceea ce as vrea insa cu adevarat sa fac e ce-a facut nenea asta (aka nr. 2 de la Gogoloi). Asa ceva… 41.150 de metri! Cine ar mai avea vreo frica daca ar face asta? Eu nu cred ca as mai avea. Incep sa strang bani :).