Minunea

Astazi inauguram o noua rubrica, Poezii. Speram sa va placa.

Prima poezie se numeste Minunea.

 

 

Dom´le, nu stiu,

dar unsprezece apostoli erau calare unul peste altul,

in bazar, incercand sa scormoneasca sacosele,

galetile, mormanele, sa caute

piroanele Hristosului si sa le cumpere.

 

Si dintr-un colt, de sub sprancene stufoase,

ochii negri ai lui Iisus pandeau fasnet

harmalaia si, profitand de imbulzeala,

ochii lui, ochii

furau sufletele clientilor nepregatiti.

Despre pornografie in Evul Mediu

Continuam seria materialelor gazduite. Astazi un text licentios, dar educativ.

Motto: “Amor vincit omnia, et nos cedamus amori” (Vergilius)

Ma gandeam zilele trecute ca umanistii renascentisti care venerau si emulau scrierea impecabila a lui Cicero devorau cu aceeasi intensitate si episoadele lascive din Ovidiu sau textele umoristice ale lui Lucian. Scene de amor heterosexual si homosexual erau absolut banale in arta romana. Si acum daca ai norocul sa vezi vreo pictura murala, nu ai cum sa nu te hlizesti la cate puli sunt pe pereti. Dar si in obiecte de uz comun, pe oale, vulve pe opaite, pe linguri etc. Fiecare descoperire majora de arhitectura antica a fost, si e, intotdeauna acompaniata de contactul direct cu mii si mii de obiecte care au alimentat constant iconografia Renasterii. Artisti ca Giulio Romano si Marcantonio Raimondi (care au lansat si prima carte “de laba” din Europa, I Modi, in 1524), Francesco Salviati, Parmigianino sau mai tarziu Agostino Carraci care ziua isi lucrau comenzile prin biserici, iar noaptea mazgaleau zeci si zeci de scene erotice. Studii. Imaginile cateodata cuprindeau si sonete scrise in acelasi spirit, gen Francesco Berni sau Pietro Aretino, care transformau versurile in adevarate scene pornografice.

statuie cu smecherie

Statuie cu smecherie, secolul I. O gluma buna si in zilele noastre

Si totusi functia scenelor erotice, de funduri goale, de coaie stafidite, era deliciul unor putini. Unor putini care nu numai ca stiau “o bruma de carte”, dar care erau cu adevarat educati, care isi permiteau lectura dubla a unei puli sau a unei labe desenate pe perete. Fiecare element proiecta o umbra care se putea interpreta in mii si mii de forme, iar fiecare obiect artistic era capabil sa materializeze, pentru cativa cel putin, dublul sau profanul. Nici rasul si nici actul sexual nu ar trebui sa fie un subiect tabu pentru o persoana normala sau cu un minim de educatie.

“Fottiamci, anima mia, fottiamci presto
perche tutti per fotter nati siamo;
e se tu il cazzo adori, io la potta amo,
e saria il mondo un cazzo senza questo.”

(Pietro Aretino, Sonetti Lussuriosi)

Si adevarul e ca aveau umor si ca sunt foarte putine exemple asemanatoare astazi.

 

Tunici (partea a II-a)

Erai o fiinta simpla, umila, “regulara”. Nu voiai mult, niciodata nu ai vrut. Nu ai cautat atentie, ai preferat sa stai pe bordura, afara, in alt cartier, in alt oras, cand baietii cantau manele pe casa scarii. La banchet ai cerut frizerului sa iti scurteze un pic varfurile, nu ai vrut suvite oxigenate si pume pe tampla. Ti-era rusine cand prietenii faceau scheme de karate sa impresioneze gagici. Credeai ca-s prosti. Credeai ca esti un om normal, un om cu bun simt, pozitiv, chiar simpatic si cu bun gust. Credeai ca esti “persoana”. Dar acum simti in cerul gurii o carpa uscata inmuiata brusc in kkt otet. Te zgarie si pute in acelasi timp. Vrei sa deschizi gura, sa scuipi, dar nu poti. Ceva diabolic s-a intamplat, te privesti in oglinda. Cum ai ajuns aici?

tunica camesa1

Cu buzele stranse privesti mai atent si incerci sa te minti ca nu e chiar asa de rau. Ca pula panseluta mea, faci mofturi, ca exagerezi. Insa zambetele vecinilor care te privesc de la blocul vecin, de la blocurile vecine, zambetul parsiv a vanzatorului, iti nasc in minte un singur gand: ai fost violat! Ti-a spus… “Vrea domnul o… camasuta?”. Si ai raspuns afirmativ. Ai spus ca “da, ai vrea o… camasuta“. Ai imitat chiar si inflexiunea din voce, fara sa stii ca e un ritual satanic de initiere intr-o alta lume. Intr-o alta dimensiune a pateticului. Nu ai vrut o camasa, nu, biet tanar ignorant, ai vrut o camasuta. Ei, bine, haide sa purcedem si sa ne lamurim amandoi ce ai cumparat. Ce vei purta azi la cina unde aveai de gand sa fii comod, sa te simti bine si in acelasi timp sa fii decent imbracat.

O camasuta deci, dragut, nu? Un diminutiv… suna simpatic, pozitiv. O camasuta este insa traducerea textila frazei “uite-mi-s!”. Suna “mica” doar fiindca niciodata nu e destul de mare incat sa imbrace TOT ego-ul purtatorului. Desi poate avea si gluga. Pe tine e haina-puzzle, pe care trebuie sa o descoperi si sa-i inlocuiesti golurile. Sa alegi cu ce vei merge descoperit: pieptul, maneca, spatele? Niciodata nu poti fi sigur. E diferita de camesa doar cu o generatie, cu o flegma. Nu e de la tara propriu-zis, nu ai camasute la hram in mod natural fara sa fie aduse de nasul din periferia orasului. Sau de preot. Dar persoana care o poarta se poate duce fara absolut nicio problema acolo si sa se simta cu adevarat bine. Adica sa nu vrea sa se mai intoarca niciodata. Situatia rezumata intr-un refren pe care-l stiai ar fi: “ascult manele, da’ imi place si haus”.
tunica camesa 2
Si nu e totul. Mai e o parsivenie pe care probabil nu ai vazut-o, dar care e esentiala intr-o camasuta. Iti mai aduci aminte cand desenai ceva super fain la scoala si venea invatatoarea si punea nota PE desen? Cu mana zbarcita, tremuranda, fara sa vada ca ti-ai futut toata dimineata si ca te-ai murdarit pe haine si ca te-ai batut pentru culori ca sa faci un desen fain, plaf! Un 10 scris cu rosu ieftin pe peisajul tau cu saniute, pe mecla tatalui care zambea, asa, ca o mustata mucoasa, de betiv, fix pe muie mufa. Si te intrebai si atunci de ce. Si iti dai seama ca inocenta si naivitatea ti-au ramas la acelasi nivel ca atunci, dar ca mazgaleala acum nu mai e pe desen sau pe bulina rosie, ci direct pe tine. Intoarce-te usor si priveste-te. E pe spatele… camasutei tale.

tunica camesa 3

“Distractie blacuta”, bo$$!

(Va urma)

Tunici (partea I)

Continuam seria materialelor gazduite pe site. Astazi va prezentam “Tunici”, un material scris foarte bine (inclusiv cu umor) despre moda din zilele noastre, despre lenea/nestiinta de a alege o camasa ok, despre gusturile in moda si nu numai.
De ce e asa greu sa gasesti o haina normala, o camasa normala? Am ajuns la concluzia ca DEX-ul ar trebui imbogatit, asa am fi in echilibru cu varietatea de articole vestimentare ce ni se vara sub portofele sub nume generice de “tricouri”, “pantaloni”, “geci” etc. Eu de la o vreme am inceput sa le numesc tunici: nu sunt chiar carpe, intentia din spatele fabricatiei e sa te imbrace (sic), dar datorita unor … particularitati, nu au ajuns la gradul de “haina”.
Fiindca eram la capitolul camasi. In primul rand e bine de cunoscut diferenta clara dintre “camasa” si “camesa”. E primul nivel, de la care arborele vestimentar se ramifica la plus infinit.

 

Picture1

Ce e o “camesa”? “Camesa” e sora manelista, care pune muzica tare si de care ti-e rusine. E varul de la tara, care vine o data pe an si vorbeste tare despre pizde, si te aud vecinii. E aia pe care o ai in sifonier si de care nu-ti amintesti cum a ajuns pe umeras, pe care nu o arunci fiindca e cadou de la matusa, e imbracamintea care te santaseaza emotional, care te face sa meditezi la familie, la societate… Vizual e usor de recunoscut si nu te poate pacali nici daca ar fi mototolita intr-o punga neagra, in coltul unei cutii. La 10 km departare. Noaptea. Prima caractecteristica a “camesei” e culoarea. Repet, suntem la nivelul 1, nu e loc de subtilitati sau ghidusenii. Sunt culorile “majestice”, de melancolie bombastica, pasionala, de plaja cu mici si bere, verbal exprimata cu “haoleu”. E haina pe care “o rupi de pe tine”, deci implicit delicata si la fel de fragila ca un ziar ud. Paradoxal rezistenta e invers proportionala cu duritatea cromatica. De la magenta si turcoaz la chihlimbar roial si culoarea somonului. Da, e raftul ala din magazin, pe care il ocolesti si langa care nu vrei, nu trebuie sa fii vazut. Dar sa vorbim cu exemple.

 

Picture2

Camesa nr.1

Exemplul 1. Unii ar spune ca e roz, dar nu e. Mie culoarea imi miroase, anii de suferinta in fata vitrinelor m-au invatat ca asta e culoarea ridicolului, e un roz-sprit, un roz-soric-lasat-la-soare. Nu e o chestie de cromatica, culorile sunt mai mult decat atat, nu se rezuma la perceptia vizuala. Adica ar fi roz daca nu ar fi o “camesa”. Alte detalii, vitale pentru a recunoaste “camesa”, ar fi gulerul – lung, ascutit, putin asimetric, cu o textura care se onduleaza la colturi ca varful unei opinci purtate 3 generatii la rand. Ca varful unui “adidas” ieftin. Are, trebuie sa aiba, marimea destul de mare incat sa sugereze iconografia unui arlechin. Cu alte cuvinte, cam un sfert de camasa e guler. Alta caracteristica importanta. Vedeti mana schiloada, flexata intr-o intentie de laba? Putin deasupra e cireasa de pe tort, elementul care transforma orice “camasa” in “camesa”, ingredientul secret, piatra filosofala, detaliul care da de pamant cu demnitatea ta umana. “Detaliul” care te reduce, care te anihileaza ca om, care te preschimba in obiect purtator de “camesa”. E “smecheria”, insigna barbatului infrant, care nu a mai avut rabdare sa caute o haina normala si care si-a bagat pula, cu dintii stransi si coada intre picioare.

Picture3

Camesa nr.2

Exemplul 2 repeta tiparul. Gulerul e mai scurt, ce-i drept, dar nu are in spate o intentie nobila, nu va mintiti. Trebuie privit ansamblul: camasa e super scurta, croitorul era determinat sa utilizeze 2 cm patrati de tesatura, asa ca a trebuit sa reduca marimea gulerului. Si a manecilor. Si a camesii, care lasa sa se vada buricul. E asa de diabolic si de meschin prelucrata incat nici nu se poate inchide pana la gat! Daca in magazin ai vazut-o impaturita si ai vazut nasturele la gat, ei bine, a fost o iluzie, o sugestie de normalitate pe care n-ai s-o gusti.

Si, bineinteles, detaliul, insigna pateticului, manecile prelucrate cu un material absolut diferit, care ti-au fost ascunse in raft.

Picture4

Camesa nr.2 – detaliu

(Va urma)

Cum convingi un tanar bine pregatit sa ramana in tara?

Doua situatii despre care am discutat cu un amic din Iasi. Situatia e cam asa peste tot, mi se pare definitorie pentru sistemul medical din Romania. Cu cateva mici modificari, am postat-o ca atare.

Am o vorba: “In Romania poti reusi doar daca esti foarte bun sau daca ai pile. Varianta a doua merge intotdeauna”. Sau ai pile, dar nu esti bun. Stii ca nu ai sanse sa treci de concursul pentru un post dorit de tine. Si atunci ce faci? Il blochezi, sub o forma sau alta, pana reusesti sa “te descurci”.

Este vorba despre doua cazuri recente, pe care le stiu foarte bine. Sunt doua institutii foarte importante din Iasi.

Primul caz este al unui tanar fara pile, fara bani, fara alte avantaje. Nu avea niciun atu, in afara de mintea brici si vointa foarte mare. A invatat toata viata, la generala, liceu, facultate, ajungand la doctorat. Toate pe bune, toate la cel mai inalt nivel. Mereu premiat, mereu cu bursa, un profesionist in adevaratul sens al cuvantului.

Gratie acestui fapt, omul ajunge “mana dreapta” a unui reputat profesor din Romania. Cand a ajuns momentul sa dea examen pentru un post de asistent la “Universitate”, normal ca s-a inscris. Si a luat. Sau cel putin asa credea. Adica atunci cand comisia de la concurs iti spune ca ai luat (nota mare), atunci cand stii ca ai scris bine, ca ai raspuns corect, atunci cand esti felicitat de catre profesori de renume…e normal sa crezi ca ai castigat postul. Dar, “cineva” , un alt profesor, a reusit sa modifice, in timpul concursului, modalitatea de notare, tanarul nostru ramanand fara postul dorit.

Al doilea caz. Tanar bun, scolit. Toata viata a studiat. Este poate prea bine calificat pentru zona aceasta de lume. In timp ce era la doctorat se scoate la concurs un post care ii convinea, atat din punct de vedere material, cat si din punct de vedere profesional. Concurenta mare, nota mare. Felicitari, pupaturi. Se afiseaza notele. A luat. Dar… dupa doua zile se anuleaza concursul.

Buuun (vorba vine, ca nu-i bine deloc). Asa stau lucrurile in multe zone din Romania. Mai mult ca sigur mizerabilii au conexiuni si in lumea politica, daca nu cumva sunt chiar ei politicieni de frunte. Nu m-ar mira.

Problema e grava si ar trebui sa inceapa candva (alo, DNA?) si razbelul in lumea medicala (voi scrie mai incolo si despre malpraxis). Intre timp multi tineri bine pregatiti sunt “penalizati” de acest sistem medical… Cum sa convingi un tanar care e foarte bun, dar “nu are loc” de dinozauri/pilosi, sa ramana in tara? Ce argumente mai poti avea?