Tunici (partea a II-a)

Erai o fiinta simpla, umila, “regulara”. Nu voiai mult, niciodata nu ai vrut. Nu ai cautat atentie, ai preferat sa stai pe bordura, afara, in alt cartier, in alt oras, cand baietii cantau manele pe casa scarii. La banchet ai cerut frizerului sa iti scurteze un pic varfurile, nu ai vrut suvite oxigenate si pume pe tampla. Ti-era rusine cand prietenii faceau scheme de karate sa impresioneze gagici. Credeai ca-s prosti. Credeai ca esti un om normal, un om cu bun simt, pozitiv, chiar simpatic si cu bun gust. Credeai ca esti “persoana”. Dar acum simti in cerul gurii o carpa uscata inmuiata brusc in kkt otet. Te zgarie si pute in acelasi timp. Vrei sa deschizi gura, sa scuipi, dar nu poti. Ceva diabolic s-a intamplat, te privesti in oglinda. Cum ai ajuns aici?

tunica camesa1

Cu buzele stranse privesti mai atent si incerci sa te minti ca nu e chiar asa de rau. Ca pula panseluta mea, faci mofturi, ca exagerezi. Insa zambetele vecinilor care te privesc de la blocul vecin, de la blocurile vecine, zambetul parsiv a vanzatorului, iti nasc in minte un singur gand: ai fost violat! Ti-a spus… “Vrea domnul o… camasuta?”. Si ai raspuns afirmativ. Ai spus ca “da, ai vrea o… camasuta“. Ai imitat chiar si inflexiunea din voce, fara sa stii ca e un ritual satanic de initiere intr-o alta lume. Intr-o alta dimensiune a pateticului. Nu ai vrut o camasa, nu, biet tanar ignorant, ai vrut o camasuta. Ei, bine, haide sa purcedem si sa ne lamurim amandoi ce ai cumparat. Ce vei purta azi la cina unde aveai de gand sa fii comod, sa te simti bine si in acelasi timp sa fii decent imbracat.

O camasuta deci, dragut, nu? Un diminutiv… suna simpatic, pozitiv. O camasuta este insa traducerea textila frazei “uite-mi-s!”. Suna “mica” doar fiindca niciodata nu e destul de mare incat sa imbrace TOT ego-ul purtatorului. Desi poate avea si gluga. Pe tine e haina-puzzle, pe care trebuie sa o descoperi si sa-i inlocuiesti golurile. Sa alegi cu ce vei merge descoperit: pieptul, maneca, spatele? Niciodata nu poti fi sigur. E diferita de camesa doar cu o generatie, cu o flegma. Nu e de la tara propriu-zis, nu ai camasute la hram in mod natural fara sa fie aduse de nasul din periferia orasului. Sau de preot. Dar persoana care o poarta se poate duce fara absolut nicio problema acolo si sa se simta cu adevarat bine. Adica sa nu vrea sa se mai intoarca niciodata. Situatia rezumata intr-un refren pe care-l stiai ar fi: “ascult manele, da’ imi place si haus”.
tunica camesa 2
Si nu e totul. Mai e o parsivenie pe care probabil nu ai vazut-o, dar care e esentiala intr-o camasuta. Iti mai aduci aminte cand desenai ceva super fain la scoala si venea invatatoarea si punea nota PE desen? Cu mana zbarcita, tremuranda, fara sa vada ca ti-ai futut toata dimineata si ca te-ai murdarit pe haine si ca te-ai batut pentru culori ca sa faci un desen fain, plaf! Un 10 scris cu rosu ieftin pe peisajul tau cu saniute, pe mecla tatalui care zambea, asa, ca o mustata mucoasa, de betiv, fix pe muie mufa. Si te intrebai si atunci de ce. Si iti dai seama ca inocenta si naivitatea ti-au ramas la acelasi nivel ca atunci, dar ca mazgaleala acum nu mai e pe desen sau pe bulina rosie, ci direct pe tine. Intoarce-te usor si priveste-te. E pe spatele… camasutei tale.

tunica camesa 3

“Distractie blacuta”, bo$$!

(Va urma)

Tunici (partea I)

Continuam seria materialelor gazduite pe site. Astazi va prezentam “Tunici”, un material scris foarte bine (inclusiv cu umor) despre moda din zilele noastre, despre lenea/nestiinta de a alege o camasa ok, despre gusturile in moda si nu numai.
De ce e asa greu sa gasesti o haina normala, o camasa normala? Am ajuns la concluzia ca DEX-ul ar trebui imbogatit, asa am fi in echilibru cu varietatea de articole vestimentare ce ni se vara sub portofele sub nume generice de “tricouri”, “pantaloni”, “geci” etc. Eu de la o vreme am inceput sa le numesc tunici: nu sunt chiar carpe, intentia din spatele fabricatiei e sa te imbrace (sic), dar datorita unor … particularitati, nu au ajuns la gradul de “haina”.
Fiindca eram la capitolul camasi. In primul rand e bine de cunoscut diferenta clara dintre “camasa” si “camesa”. E primul nivel, de la care arborele vestimentar se ramifica la plus infinit.

 

Picture1

Ce e o “camesa”? “Camesa” e sora manelista, care pune muzica tare si de care ti-e rusine. E varul de la tara, care vine o data pe an si vorbeste tare despre pizde, si te aud vecinii. E aia pe care o ai in sifonier si de care nu-ti amintesti cum a ajuns pe umeras, pe care nu o arunci fiindca e cadou de la matusa, e imbracamintea care te santaseaza emotional, care te face sa meditezi la familie, la societate… Vizual e usor de recunoscut si nu te poate pacali nici daca ar fi mototolita intr-o punga neagra, in coltul unei cutii. La 10 km departare. Noaptea. Prima caractecteristica a “camesei” e culoarea. Repet, suntem la nivelul 1, nu e loc de subtilitati sau ghidusenii. Sunt culorile “majestice”, de melancolie bombastica, pasionala, de plaja cu mici si bere, verbal exprimata cu “haoleu”. E haina pe care “o rupi de pe tine”, deci implicit delicata si la fel de fragila ca un ziar ud. Paradoxal rezistenta e invers proportionala cu duritatea cromatica. De la magenta si turcoaz la chihlimbar roial si culoarea somonului. Da, e raftul ala din magazin, pe care il ocolesti si langa care nu vrei, nu trebuie sa fii vazut. Dar sa vorbim cu exemple.

 

Picture2

Camesa nr.1

Exemplul 1. Unii ar spune ca e roz, dar nu e. Mie culoarea imi miroase, anii de suferinta in fata vitrinelor m-au invatat ca asta e culoarea ridicolului, e un roz-sprit, un roz-soric-lasat-la-soare. Nu e o chestie de cromatica, culorile sunt mai mult decat atat, nu se rezuma la perceptia vizuala. Adica ar fi roz daca nu ar fi o “camesa”. Alte detalii, vitale pentru a recunoaste “camesa”, ar fi gulerul – lung, ascutit, putin asimetric, cu o textura care se onduleaza la colturi ca varful unei opinci purtate 3 generatii la rand. Ca varful unui “adidas” ieftin. Are, trebuie sa aiba, marimea destul de mare incat sa sugereze iconografia unui arlechin. Cu alte cuvinte, cam un sfert de camasa e guler. Alta caracteristica importanta. Vedeti mana schiloada, flexata intr-o intentie de laba? Putin deasupra e cireasa de pe tort, elementul care transforma orice “camasa” in “camesa”, ingredientul secret, piatra filosofala, detaliul care da de pamant cu demnitatea ta umana. “Detaliul” care te reduce, care te anihileaza ca om, care te preschimba in obiect purtator de “camesa”. E “smecheria”, insigna barbatului infrant, care nu a mai avut rabdare sa caute o haina normala si care si-a bagat pula, cu dintii stransi si coada intre picioare.

Picture3

Camesa nr.2

Exemplul 2 repeta tiparul. Gulerul e mai scurt, ce-i drept, dar nu are in spate o intentie nobila, nu va mintiti. Trebuie privit ansamblul: camasa e super scurta, croitorul era determinat sa utilizeze 2 cm patrati de tesatura, asa ca a trebuit sa reduca marimea gulerului. Si a manecilor. Si a camesii, care lasa sa se vada buricul. E asa de diabolic si de meschin prelucrata incat nici nu se poate inchide pana la gat! Daca in magazin ai vazut-o impaturita si ai vazut nasturele la gat, ei bine, a fost o iluzie, o sugestie de normalitate pe care n-ai s-o gusti.

Si, bineinteles, detaliul, insigna pateticului, manecile prelucrate cu un material absolut diferit, care ti-au fost ascunse in raft.

Picture4

Camesa nr.2 – detaliu

(Va urma)