Despre cat de minunat este sa existi si sa constientizezi asta

O nouă postare gazduita. Speram sa va placa.

Nu e minunat doar sa existi. Minunat e sa traiesti autentic. Nici macar nu imi apartine afirmatia, dar imi place ce transmite si imi doresc atat de mult sa o validez in fiecare clipa a vietii mele, incat, de cele mai multe ori, sfarsesc frustrata de mine insami.

E o noua zi si… da, eu sunt in ea. Enervata ca iar nu am auzit alarma, imi fac o noua vanataie de coltul patului si apoi bodoganesc deasupra ibricului, nervoasa ca apa are nevoie de minute pentru a fierbe. Sunt minutele mele! Alea in care eu deja trebuia sa imi savurez cafeaua. Important e ca exist. Ca in fiecare dimineata… Vanataia prinde culoare si parca incep sa o simt in picior, iar aburii cafelei sunt mai eficienti decat alarma. Ma trezesc. Coada alba si stufoasa de la fereastra ma face sa zambesc, iar ochii sai, fixati asupra mea, trezesc pana si iubirea din mine. Asta inseamna mai mult decat sa exist, nu?

E tarziu! Sa fie! La serviciu nu canta pasarile cum canta la mine in nuc. Acolo si pasarile sunt plictisite, ursuze. Ca si colegii mei. Ca si mine acolo. Am incercat sa fiu eu si la serviciu, dar le par ciudata si iresponsabila. Nu sunt normala daca rad, vorbesc si ma agit. Nu sunt responsabila daca nu stau cu privirea in ecranul calculatorului. Asa… in gol, fara sa fac ceva. Dar sa stau! De regula, doar condica atesta prezenta noastra la serviciu. Eu sunt fata isteata si, daca am tonus, imi termin lucrarile in mai putin de jumatate din timpul alocat. Si sunt si rebela. Functionez bine daca functionez asa cum simt, nu dupa reguli sau program. Da, mi se intampla des sa nu am chef de munca undeva în intervalul de la 8 la 16, dar stiu ca o sa am mai tarziu. Sau maine. Si cu regulile ce fac? Sa exist? Sunt atat de multe si de stupide, incat ma napadeste rutina si ma sufoca. Si gata! Dupa primele ore de serviciu, nu mai simt nimic. Rutina a mai ucis un om… Ba simt! Simt vina ca nu sunt suficient de buna, ca nu respect reguli si simt teama ca cineva o sa observe. Ma consolez cu faptul ca lucrarea mea va fi una buna. Asa si? Am un teanc din astea! Nu se uita nimeni la ele. Ei stiu ca sunt buna si, apoi, important e sa iasa la numar. Uneori ma pacalesc ca am satisfactia lucrului bine facut. Daaa! Imi place tare sa ma amagesc! Cum sa poti fi satisfacut de ceva ce nu iti place sa faci?! Dar exist. Se vede pe 10, la salariu. Oricum il iau. Aproape indiferent de cat si cum muncesc. Ma uit in jurul meu si vad asta. Trebuie sa il iau. Ma asteapta banca.

Ei, bine, ma asteapta si aceeasi codita alba, stufoasa si plina de bucurie ca am ajuns acasa cu mancare. Ceva bun, ce ne permitem doar in ziua de salariu. E batranul meu catel si il iubesc maxim! E cert ca bucuria si iubirea inseamna mai mult decat sa exist. Inseamna sa traiesc. E cert pentru ca o simt.

Uneori sar intr-un picior sau dansez. Alteori iubesc. Iubesc tot si cu totul. Sunt pasionala, atat de pasionala, incat simt clipa prezenta ca si cum ar fi o pecete în Univers. Eterna. Exact! Asta inseamna viata autentica! Sa traiesc aici si acum, cu toata fiinta mea, asa cum simt. Si simt frumos. Asta nu poate face rau nimanui. E minunat, da! Insa… merit eu cu adevarat sa fie minunat? Nu am facut nimic notabil in existenta mea sa merit. Nici macar nu am avut chef sa muncesc azi. Si nici sa privesc tamp ecranul ala. Doar am semnat condica. Deci, exist!

Un comentariu

  1. Roxie   •  

    You can always tell an expert! Thanks for coibnrtuting.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *