Tunici (partea a II-a)

Erai o fiinta simpla, umila, “regulara”. Nu voiai mult, niciodata nu ai vrut. Nu ai cautat atentie, ai preferat sa stai pe bordura, afara, in alt cartier, in alt oras, cand baietii cantau manele pe casa scarii. La banchet ai cerut frizerului sa iti scurteze un pic varfurile, nu ai vrut suvite oxigenate si pume pe tampla. Ti-era rusine cand prietenii faceau scheme de karate sa impresioneze gagici. Credeai ca-s prosti. Credeai ca esti un om normal, un om cu bun simt, pozitiv, chiar simpatic si cu bun gust. Credeai ca esti “persoana”. Dar acum simti in cerul gurii o carpa uscata inmuiata brusc in kkt otet. Te zgarie si pute in acelasi timp. Vrei sa deschizi gura, sa scuipi, dar nu poti. Ceva diabolic s-a intamplat, te privesti in oglinda. Cum ai ajuns aici?

tunica camesa1

Cu buzele stranse privesti mai atent si incerci sa te minti ca nu e chiar asa de rau. Ca pula panseluta mea, faci mofturi, ca exagerezi. Insa zambetele vecinilor care te privesc de la blocul vecin, de la blocurile vecine, zambetul parsiv a vanzatorului, iti nasc in minte un singur gand: ai fost violat! Ti-a spus… “Vrea domnul o… camasuta?”. Si ai raspuns afirmativ. Ai spus ca “da, ai vrea o… camasuta“. Ai imitat chiar si inflexiunea din voce, fara sa stii ca e un ritual satanic de initiere intr-o alta lume. Intr-o alta dimensiune a pateticului. Nu ai vrut o camasa, nu, biet tanar ignorant, ai vrut o camasuta. Ei, bine, haide sa purcedem si sa ne lamurim amandoi ce ai cumparat. Ce vei purta azi la cina unde aveai de gand sa fii comod, sa te simti bine si in acelasi timp sa fii decent imbracat.

O camasuta deci, dragut, nu? Un diminutiv… suna simpatic, pozitiv. O camasuta este insa traducerea textila frazei “uite-mi-s!”. Suna “mica” doar fiindca niciodata nu e destul de mare incat sa imbrace TOT ego-ul purtatorului. Desi poate avea si gluga. Pe tine e haina-puzzle, pe care trebuie sa o descoperi si sa-i inlocuiesti golurile. Sa alegi cu ce vei merge descoperit: pieptul, maneca, spatele? Niciodata nu poti fi sigur. E diferita de camesa doar cu o generatie, cu o flegma. Nu e de la tara propriu-zis, nu ai camasute la hram in mod natural fara sa fie aduse de nasul din periferia orasului. Sau de preot. Dar persoana care o poarta se poate duce fara absolut nicio problema acolo si sa se simta cu adevarat bine. Adica sa nu vrea sa se mai intoarca niciodata. Situatia rezumata intr-un refren pe care-l stiai ar fi: “ascult manele, da’ imi place si haus”.
tunica camesa 2
Si nu e totul. Mai e o parsivenie pe care probabil nu ai vazut-o, dar care e esentiala intr-o camasuta. Iti mai aduci aminte cand desenai ceva super fain la scoala si venea invatatoarea si punea nota PE desen? Cu mana zbarcita, tremuranda, fara sa vada ca ti-ai futut toata dimineata si ca te-ai murdarit pe haine si ca te-ai batut pentru culori ca sa faci un desen fain, plaf! Un 10 scris cu rosu ieftin pe peisajul tau cu saniute, pe mecla tatalui care zambea, asa, ca o mustata mucoasa, de betiv, fix pe muie mufa. Si te intrebai si atunci de ce. Si iti dai seama ca inocenta si naivitatea ti-au ramas la acelasi nivel ca atunci, dar ca mazgaleala acum nu mai e pe desen sau pe bulina rosie, ci direct pe tine. Intoarce-te usor si priveste-te. E pe spatele… camasutei tale.

tunica camesa 3

“Distractie blacuta”, bo$$!

(Va urma)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *