Despre bun simt

Pentru mine, cel mai bun argument pentru faptul ca Iohannis are bun simt au fost doua momente intamplate in 2009. Mai precis la alegerile prezidentiale. Atunci au fost 2 faze elocvente care s-au intamplat pe parcursul a cateva zile.

Prima a fost scena de mai jos (de-abia am gasit videoclipul), scena in care “doamna” Geoana se dadea cu ruj in public, in direct la TV… Incercati sa va puneti in locul lui Iohannis. Voi ce-ati fi facut (stiind ca va vede o tara intreaga)? Te cam iau durerile de cap, nu-i asa? Se petrecea cu cateva zile inainte de turul al II-lea al alegerilor prezidentiale.


Cea de-a doua faza a fost in ziua de luni, 7 decembrie 2009, fix dupa momentul “Mihaela, d’agostea mea”. Luni, tot PSD+Becali+Vadim++++ toti care mai erau impotriva lui Basescu se luptau cu voturile din diaspora. C-o fi, c-o pati, sa contestam. Pe scurt, vorba romanului, tiganeli. La prima ora a diminetii, Klaus Iohannis, atunci primar al Sibiului si propunerea PSD si PNL pentru functia de premier, anunta ca se intoarce acasa si renunta la tergiversarile atat de specifice clasei politice romanesti. De mentionat faptul ca la acea ora Curtea Constitutionala nu se pronuntase asupra rezultatului alegerilor din turul al II-lea. A plecat la Sibiu si nici nu a mai facut comentarii pe marginea subiectului, cum fac de regula politicienii nostri.

De asta nu m-a mirat campanie deloc “spumoasa” a lui Klaus Iohannis. Asa este el. Cu bun simt.

P.S. Porneste (si cred ca este constient de asta) cu o mare incredere din partea romanilor. Sper sa nu ne dezamageasca. Ca si-asa nu mai suntem multi prin tara…

Victor Ponta a pierdut

La ora care scriu inca e 50-50 sau pe aproape. Dar un lucru este clar: Victor Ponta a pierdut.

Acum 2 saptamani avea 10 procente peste Klaus Iohannis. In mod normal, nu avea cum sa piarda alegerile. Daca ar fi actionat ca un sef normal (sef de Guvern si cumva de tara), pun pariu ca iesea Presedinte FARA PROBLEME. ACL nu a avut o campanie buna, din contra. DAR prostiile facute cu sectiile din diaspora si declaratiile de oameni nesimtiti ale lui Victor Ponta, Gabriela Firea si Teodor Melescanu au facut diferenta. Nu este o victorie a ACL, ci o sanctionare a lui Ponta. Sincer, nu stiu cum va mai scoate capul in lume acest om… Nu mai spun de ceilalti doi. Pana acum nu cred ca oamenii erau atat de inversunati impotriva lui, dar de azi inainte e groasa. Punand in balanta ce avea acum 3 saptamani (ma refer la capital electoral, simpatie, incredere etc.) si ce are acum, concluzia e clara: Victor Ponta a pierdut. Foarte mult. Chiar daca va iesi Presedinte.

P.S. In online s-a vazut cresterea uimitor. Iohannis pornise cu un dezavantaj urias. In doar 2 zile sibianul l-a depasit intr-un mod uimitor. Vineri Ponta avea vreo 100.000 de like-uri in plus, acum (aproape de ora 23.00) Klaus are 815.000 de like-uri, Ponta are 715.000. QED.

Interstellar

Filmul e creatia fratilor Christopher si Jonathan Nolan. Cine nu stie de ei dupa numele de familie, sigur ii stie dupa numele filmelor realizate: Memento, Batman Begins, The Prestige, The Dark Knight, Inception, The Dark Knight Rises. Ca si majoritatea celorlalte filme ale lor, Interstellar e unul grandios, pentru care s-au cheltuit mari sume de bani. Cu un buget de 165 milioane de dolari, filmul se incadreaza in categoria filmelor mentionate. Ca o comparatie, Piratii din Caraibe, cel mai scump de pana acum, a avut un buget de 300 milioane de dolari, iar Tangled (locul 2) 260 milioane de dolari. Detalii pe Wikipedia. Fiind nou nu a intrat inca in top.

Ca si in celelalte filme, nu am nimic ce sa reprosez la capitolul regie. Regizorul Christopher Nolan isi face foarte bine meseria.

Scenariul e scris de ambii frati Nolan. Nu e rau, dar la pomul laudat sa nu te duci cu sacul. Alternanta momente sentimentale/familie versus “suntem din nou in spatiu”/film despre a cincea dimensiune poate sacai. Plus ca mi-a dat impresia ca uneori nu prea se legau, “saritura” fiind cam ciudata. A avut si erori. Exemple: nu stim cum a ajuns Cooper prima data in spatiu daca nu stia adresa NASA sau cum de actorii beau bere in film, desi ultima cereala ramasa pe Pamant era porumbul…

Mi-a placut foarte mult muzica. Nu stiu cati au fost atenti la ea, dar chiar e faina.

Sunt multe scene lacrimogene. Ma refer la cele dintre dintre “Cooper” Matthew McConaughey, care joaca bine, si fiica sa “Murph” Mackenzie Foy. Ceea ce inseamna ca voturile in categoria persoane sub 20 de ani vor fi mai multe si mai mari.

Una peste alta, filmul mi s-a parut prea lung (are 2 ore si 45 minute) pentru ce a vrut sa spuna; puteau sa renunte la cateva detalii cu usurinta. Un film care sigur va placea celor indragostiti de calatoriile in spatiu (vezi Gravity – mi s-a parut ca a fost si o chestie de orgoliu a fratilor Nolan), de fizica, dar si celor mai sentimentali, carora le place sa viseze. Un film pe care trebuie sa il vedeti, dar care nu va intra in topul celor mai apreciate 30 de filme ale mele.

Cateva cuvinte despre prietenie

Citisem undeva ca nu poti avea mai mult de 4-5 prieteni. Sigur, ei se pot schimba, dar prieteni adevarati, pentru care sa ai timp, nu pot fi mai multi. La inceput m-am revoltat (in sine) si am zis ca e un nou studiu al unor cercetatori britanici. Dar viata a dat dreptate statisticii. Si, daca la inceput mi se parea ca am 20 de prieteni, neglijarea lor (din oricare motiv) a dus la pierderea unora dintre ei, la distrugerea unor legaturi. Sigur, veti spune ca daca nu mai suntem prieteni acum atunci nu am fost niciodata prieteni. Dar nu e chiar asa. Cred ca e cumva firesc sa nu mai fi prieten cu cineva daca tu vrei sa petreceti timpul impreuna, iar el nu are timp pentru tine. NICIODATA.

Viata ne indeparteaza. Suntem prea stresati si nu mai avem chef sa iesim, nu mai avem timp pentru prieteni din cauza multiplelor lucruri care ni se intampla, a diverselor obligatii: relatiile (fie tipul de relatie in care ea/el te obliga sa ramai acasa – santaj sentimental, fie tipul de relatie in care chiar vrei sa ramai cu persoana iubita), bolile, lipsa banilor, plecarile din oras, faptul ca oamenii se mai schimba (in rau), plictiseala etc. Sigur, majoritatea motivelor erau si pana acum, dar parca azi le simtim altfel.

Uneori ajungi chiar intr-un moment in care te trezesti fara prieteni. Eu am trait sentimentul acesta de mai multe ori. Si stai si te intrebi: unde au disparut cu totii? Chiar asa: unde sunt prietenii de altadata? Or fi si kkturile astea gen Facebook (care ne dezumanizeaza), dar nu cred ca asta e problema. E ceva mai profund, la nivel de tara si chiar de societate. Lumea e mai solitara, mai salbatica (faceti o comparatie intre modul in care se comporta copiii din ziua de azi cu modul in care va comportati voi cand erati copii), mai alienata.

Poate din acest motiv vad (tot mai) multi oameni singuri. Oameni fara rude, oameni fara prieteni, oameni singuri intr-un cuplu si lista poate continua. Si cand spun prieteni nu ma refer la prieteni de-o bere sau de iesit la un concert, ci la cei pe care poti sa te bazezi cand ti-e greu. TIE, nu lor. Cred ca am devenit cu totii mai egoisti. Aici e de fapt problema. Vrem totul doar pentru noi. Cum ne place noua. Doar cat ne convine.

N-ar strica sa mai reflectam asupra acestor lucruri. Macar din cand in cand.

Consumerism Fight Club

Tunici (partea I)

Continuam seria materialelor gazduite pe site. Astazi va prezentam “Tunici”, un material scris foarte bine (inclusiv cu umor) despre moda din zilele noastre, despre lenea/nestiinta de a alege o camasa ok, despre gusturile in moda si nu numai.
De ce e asa greu sa gasesti o haina normala, o camasa normala? Am ajuns la concluzia ca DEX-ul ar trebui imbogatit, asa am fi in echilibru cu varietatea de articole vestimentare ce ni se vara sub portofele sub nume generice de “tricouri”, “pantaloni”, “geci” etc. Eu de la o vreme am inceput sa le numesc tunici: nu sunt chiar carpe, intentia din spatele fabricatiei e sa te imbrace (sic), dar datorita unor … particularitati, nu au ajuns la gradul de “haina”.
Fiindca eram la capitolul camasi. In primul rand e bine de cunoscut diferenta clara dintre “camasa” si “camesa”. E primul nivel, de la care arborele vestimentar se ramifica la plus infinit.

 

Picture1

Ce e o “camesa”? “Camesa” e sora manelista, care pune muzica tare si de care ti-e rusine. E varul de la tara, care vine o data pe an si vorbeste tare despre pizde, si te aud vecinii. E aia pe care o ai in sifonier si de care nu-ti amintesti cum a ajuns pe umeras, pe care nu o arunci fiindca e cadou de la matusa, e imbracamintea care te santaseaza emotional, care te face sa meditezi la familie, la societate… Vizual e usor de recunoscut si nu te poate pacali nici daca ar fi mototolita intr-o punga neagra, in coltul unei cutii. La 10 km departare. Noaptea. Prima caractecteristica a “camesei” e culoarea. Repet, suntem la nivelul 1, nu e loc de subtilitati sau ghidusenii. Sunt culorile “majestice”, de melancolie bombastica, pasionala, de plaja cu mici si bere, verbal exprimata cu “haoleu”. E haina pe care “o rupi de pe tine”, deci implicit delicata si la fel de fragila ca un ziar ud. Paradoxal rezistenta e invers proportionala cu duritatea cromatica. De la magenta si turcoaz la chihlimbar roial si culoarea somonului. Da, e raftul ala din magazin, pe care il ocolesti si langa care nu vrei, nu trebuie sa fii vazut. Dar sa vorbim cu exemple.

 

Picture2

Camesa nr.1

Exemplul 1. Unii ar spune ca e roz, dar nu e. Mie culoarea imi miroase, anii de suferinta in fata vitrinelor m-au invatat ca asta e culoarea ridicolului, e un roz-sprit, un roz-soric-lasat-la-soare. Nu e o chestie de cromatica, culorile sunt mai mult decat atat, nu se rezuma la perceptia vizuala. Adica ar fi roz daca nu ar fi o “camesa”. Alte detalii, vitale pentru a recunoaste “camesa”, ar fi gulerul – lung, ascutit, putin asimetric, cu o textura care se onduleaza la colturi ca varful unei opinci purtate 3 generatii la rand. Ca varful unui “adidas” ieftin. Are, trebuie sa aiba, marimea destul de mare incat sa sugereze iconografia unui arlechin. Cu alte cuvinte, cam un sfert de camasa e guler. Alta caracteristica importanta. Vedeti mana schiloada, flexata intr-o intentie de laba? Putin deasupra e cireasa de pe tort, elementul care transforma orice “camasa” in “camesa”, ingredientul secret, piatra filosofala, detaliul care da de pamant cu demnitatea ta umana. “Detaliul” care te reduce, care te anihileaza ca om, care te preschimba in obiect purtator de “camesa”. E “smecheria”, insigna barbatului infrant, care nu a mai avut rabdare sa caute o haina normala si care si-a bagat pula, cu dintii stransi si coada intre picioare.

Picture3

Camesa nr.2

Exemplul 2 repeta tiparul. Gulerul e mai scurt, ce-i drept, dar nu are in spate o intentie nobila, nu va mintiti. Trebuie privit ansamblul: camasa e super scurta, croitorul era determinat sa utilizeze 2 cm patrati de tesatura, asa ca a trebuit sa reduca marimea gulerului. Si a manecilor. Si a camesii, care lasa sa se vada buricul. E asa de diabolic si de meschin prelucrata incat nici nu se poate inchide pana la gat! Daca in magazin ai vazut-o impaturita si ai vazut nasturele la gat, ei bine, a fost o iluzie, o sugestie de normalitate pe care n-ai s-o gusti.

Si, bineinteles, detaliul, insigna pateticului, manecile prelucrate cu un material absolut diferit, care ti-au fost ascunse in raft.

Picture4

Camesa nr.2 – detaliu

(Va urma)